Optimism reloaded

Titlul nu se refera neaparat la editia de toamna Optimism 2009 , la care am participat, ci la mai multe aspecte in privinta carora se intrezareste reusita.
Cat despre conferinta cu acelasi nume, n-am putut asista decat la prima sesiune cu invitatii Andreea Marin, Cristi Mungiu si Cristi Lupsa. Mi s-a parut destul de lipsita de inspiratia creatoare de optimism, poate cea mai inspirationala parte fiind momentul special de promovare a pufuletilor Gusto cu dansul hilar al “balerinilor” deghizati in pufuleti.
Cred ca si cei din sala au resimtit acelasi lucru sau poate au fost mai mult decat atrasi de Twitterwallul pe care postau tweeturi sau smsuri despre conferinta si spre care isi indreptau mereu atentia.
Un alt motiv pentru care sunt optimist este apropierea momentului in care se va lansa un proiect la care lucrez si care cred ca va fi o reusita.
Optimismul vine si vazandu-i pe noii recruti entuziasti, care demonstreaza ca au potential si ca isi doresc sa duca mai departe munca generatiilor de dinaintea lor. Anul viitor sunt sigur ca ma voi intoarce cu aceeasi placere sa ii revad pe ei si pe altii asemenea lor.

Oua XL

Pana azi nu stiam ca exista oua categorisite dupa marimi precum S, M, L, XL in functie de gramaj. Pe ambalajul cofragului XL sunt ilustrate oua cu aripi, care zboara spre cer, cu sloganul “Oua foarte mari“. Ar fi bine sa avem optiuni de genul asta si atunci cand o sa mergem la vot. Mi-ar placea sa intru in urna si sa deschid buletinul de vot precum cofragul cu 20 de oua mari, proaspete si sanatoase. Insa, sunt sigur ca o sa-l deschid, o sa fiu dezamagit si o sa pun stampila in mai multe locuri decat trebuie. Si nu neaparat pentru ca nu-mi plac ouale respective, ci pentru ca o sa fie de marimea S, unele sparte, si cel mai rau, o sa ma izbeasca un miros de stricat. Asa ca o sa ies repede din cabina de vot, stiind ca mi-am indeplinit datoria de a deschide cofragul si o sa incerc sa reclam asta celor celor 15 milioane de “producatori” care le vand stricate.

Optimism

Vineri de la 14.00 o sa fiu la Optimism2009, aflat la a 2-a editie, de data asta atragand dupa parerea mea mai mult prin invitati, printre care se numara: Cristian Mungiu, Bogdan Naumovici, Cabral, Andreea Marin si altii. Mi-a placut ideea lui Cristian Manafu de a sprijini prin intermediul evenimentului campania Prima Geanta. Am si eu o geanta pe care o voi dona si sper sa se stranga cat mai multe .
O sa plec mai optimist, dupa aceea, la prezentarea ASER , din Orange Concept Store, pentru cei care au intrat in perioada de proba si o sa ii cunosc pe cei carora le voi fi mentor. Sper sa le insuflu mult optimism ca anul acesta sa faca proiecte minunate.

Mai prind loc in metrou?

Desi ar putea suna ciudat, as fi foarte curios sa aflu rezultatele unui studiu despre efectele asupra sanatatii si a vietii sociale, pe care le are agitatia/stresul de a gasi un loc pe scaun in metrou in dauna unei calatorii linistite in picioare. Din momentul in care sosesti intr-o statie mai circulata de genul Unirea, Universitate, Romana, primul lucru pe care il vezi prin ferestrele vagonului in care te afli sunt multe fete incrancenate ale unor oameni gata sa sara din mers. La deschiderea usilor lumea se inghesuie, lasa loc foarte putin pentru coborare sau deloc, si asteapta cu nerabdare sa prinda un scaun liber sau macar sa urce in vagon. Sunt 3 situatii in care abordarea poate fi una “fara riduri”, una sanatoasa, care faciliteaza, cel putin, aplicarea regulilor unui om civilizat :
1) Metroul e plin de oameni, dar tu vrei un loc pe scaun. Sansele sa gasesti unul sunt aproape nule. Deci, de ce te mai agiti?
2)Metroul e plin de oameni, vrei doar sa-l prinzi, dar te inghesui ca si cum ar pleca fara tine. Sansele sa stai ca sardeaua in conserva sunt mari, dar cu toate astea vei gasi un cotlon in care sa te strecori oricand. Deci, de ce te mai agiti?
3)Metroul e plin de oameni, nu te preseaza timpul si vrei sa n-ajungi transpirat, cu pantofi cu urme de adidasi si cu costumul sifonat. Alt metrou va veni peste 2-5 minute. Deci, de ce te mai agiti?

Imi doresc ca de maine cand sa am parte de o calatorie pe cat de posibil civilizata, sa nu mai aud ca usile nu se inchid din cauza imbulzelii, sa nu intalnesc oameni care isi arunca priviri urate pentru un scaun ocupat unul inaintea altuia, sa nu fiu impins sau sa primesc coate, sa nu mai puna conductorul frane bruste si in final, sa pot cobori fara sa ma mai strecor printre oameni care parca asteapta coada la mici si bere gratis. Probabil ca vreau cam multe .

Salteluta vs Parpanghel

De cand sunt cat de cat activ pe twitter/blog am observat ca sunt o gramada de oameni care prefera “sa iasa in fata” in mediul virtual si nu si in viata reala. Unii bloggeri au ajuns cunoscuti in mediul online din diverse motive: vechimea blogului, “imprietenirea” cu altii mai cititi decat ei, atractivitatea/modul de tratare al subiectelor abordate, calitatea articolelor publicate, recunoasterea in mass-media. De aici, mai departe, considera ca au ajuns la un nivel atat de ridicat incat isi pot permite sa spuna orice prostie prin intermediul twitter sau blog. Motivatia pentru a scrie asa ceva vine din 2 directii:
1) va atrage mereu pentru ca se incadreaza la sectiunea barfa/scandal/vulgaritati;
2)e un “must” sa scrie neaparat cat mai mult indiferent daca e de calitate sau nu. Lumea va citi orice elucubratie si o va lua de buna pentru ca a zis-o Salteluta, blogger nr. X in Zelist, cu Y abonati si Z commenturi. Prin popularitatea pe care o au in online firesc ar fi, macar, sa incerce sa miste ceva intr-un sens pozitiv, pentru cei din jur, in viata reala, sa mobilizeze oamenii, sa sustina o cauza, sa schimbe ceva. Cand apare ceva de genul situatiei de ieri, lumea se mobilizeaza imediat sa critice, sa dea mai departe, sa creeze articole si sa starneasca discutii inutile. Cand vine vorba de o cauza, avantul intarzie sa apara pentru ca sustinerea unei cauze nu este la fel de atractiva pentru ca aduce mai putine commenturi, viewuri si ocupa spatii de reclama.
Ma intreb ce s-ar intampla cu ei daca n-ar mai avea internet pe o perioada nedeterminata? Ar trebui sa puna pe o lista 5 lucruri pe care le-ar face in ziua respectiva si 5 lucruri pe care le-au realizat in afara monitorului pentru care sunt apreciati si recunoscuti. Sunt convins ca n-ar avea ce sa scrie. Maine, poimaine sau peste 10 ani poate ca nu vor mai avea sansa de a fi ascultati precum acum. Salteluta nr.X va fi inlocuit de Parpanghel nr. X. Ce va ramane in urma? Vorbe goale si un pseudonim.

Ai cont?

Circula un email, pe care l-am primit si eu, intitulat “Adevarul despre Facebook”, in care sunt expuse pericolele la care te expui daca ai cont, cat si o adevarata conspiratie despre cum sunt folosite informatiile pentru spionaj. Nu pot spune nici ca m-au convins argumentele de acolo, dar nici ca le trec cu vederea.
Intre timp Facebook-ul creste spectaculos, in doar 6 luni sarind de la 200 mil utilizatori la peste 300 milioane. Conform unor statistici despre utilizatorii sai, cea mai mare rata de crestere a numarului de conturi se inregistreaza la persoanele in jurul varstei de 35 de ani si peste. Nu e de mirare ca multi prieteni de-ai mei au ramas uimiti cand s-au trezit ca parintii lor le-au trimis cerere de adaugare in retea.
Din cei 300 mil utilizatori, 65 mil acceseaza facebook de pe mobil, iar acestia sunt cu 50% mai activi decat cei care intra de pe PC sau laptop. N-am intrat niciodata pe facebook de pe mobil, iar la prima vedere mi se pare mult mai dificil de folosit asa. Interesant ar fi de studiat ce alte aplicatii social-media folosesc cei 65 de mil. si cat timp petrec in fata mobilului pentru astfel de activitati.

Nu, pogodi!

Cand eram mai mic am prins si eu difuzarea celebrelor desene animate “Nu, pogodi“, la televizunea nationala, cu iepurasul si cu lupul cel rau, care spunea mereu “Nu zaietz pogodi!” (“Lasa ca te prind eu iepurasule”). Pentru vremea aceea stiu ca le asteptam cu nerabdare mai ales ca nu existau prea multe alternative. In noua grila de programe, pe care OTV-ul a imbogatit-o cu surle si trambite, am descoperit, in timp ce schimbam posturile, ca se regaseste si acest serial. Poate ca nu am mai fost la fel de entuziasmat ca atunci cand eram mic, dar m-a tinut in fata ecranului pana la final amintirea unor franturi din copilarie. Desenele nu sunt dublate sau subtitrare, desi exista schimburi de replici in limba vecinilor nostri care i-ar putea face pe cei mici sa se uite lung si bine la ce se intampla. Cu toate ca au o vechime destul de mare si nu mai beneficiaza de tehnica zilelor noastre, pentru noile generatii as prefera sa fie difuzate mai des desene animate vechi precum Tom&Jerry, Flinstones, Mickey Mouse etc, care din punct de vedere calitativ mi se par superioare celor pline de violenta de astazi.

Adopta o groapa!

Gropile fac parte din farmecul vietii in Bucuresti. Zi de zi cate o masina ia in plin cate una si imediat are loc un fenomen neobisnuit. ..Ce se intampla mai exact? La contactul rotii cu groapa se aude un sunet infundat si/sau un zdranganit metalic. La asta se mai adauga un “fleosc” cand e plina cu apa. Imediat , apar din neant strigate si urlete aruncate printre dinti care iau forma unei invocari divine a unor zei din antichitate carora le aducem lunar sacrificii, dar ei nu ne raspund niciodata si prefera sa lase maretia cereasca departe de noi. Dupa ce jertfitul, care a avut norocul sa o intalneasca, se bucura de placerea de a-si fi facut plecaciunea zilnica pentru “Cei alesi”, urmeaza o noua experienta de acest tip la cateva minute mai incolo sau o experienta in acelasi loc pentru alt supus , in scurt timp. Urmatorul jertfit s-ar putea sa aiba un contact diferit cu groapa. Depinde de abordare. Fiecare are stilul sau. In general gropile nu reactioneaza la claxoane, sunt indolente, lenese si le place sa se scalde in apa de ploaie imbacsita de praful autohton. Daca treci in viteza peste o groapa iti va multumi vesnic pentru ca o ajuti sa creasca, sa se extinda, sa guste din cauciucul incins, sa se bucure de mai multi admiratori, sa se scalde in mai multa apa sau poate chiar sa devina faimoasa peste noapte. Ar putea aparea la televizor alaturi de un jertfit sau la o rubrica langa fata de la pagina 5. Insa, o data cu gloria, se apropie in graba si Ziua de Apoi cand apa este inlocuita de bitum fierbinte. Calaretii intunericului apar in straiele fosforescente, duhnind a tuica si aduc balaurul metalic care scuipa materie incinsa peste tot in jur. Urgia se dezlantuie, aburii se ridica, un zgomot infernal acopera orice glas de vietate, iar groapa ajunge intr-un final ingropata de vie…. Ca in orice ciclu al vietii, se naste, creste si moare. Deosebirea de viata pamanteasca este ca ar putea renaste din propria cenusa precum pasarea Phoenix datorita lucrarilor prost facute sau a muntilor de fier care apasa pe umerii a ceea ce era odata..demult….o simpla groapa fericita.
Bucurestiul iti permite sa adopti o groapa. Poti vedea toata evolutia ei din faza embrionara. Nu cere de mancare, nu cere adapost, nu plange, nu rade. Daca toti am avea cate una poate ca ar aparea o harta cu gropile din Capitala si ne-am mandri cu “progeniturile” noastre pe Hi5, Facebook, Linkedin etc. Vrei sa vezi daca a mai crescut groapa amicului tau din Berceni? Nimic mai simplu. Te urci in masina, demarezi in tromba, treci pe nepusa masa si pe la gropile vecinilor, a altor prieteni sau de ce nu, a unor vedete pana la intersectia indicata. Acolo, dintr-o mare de gropi mici, medii si mari rasare ea… Groapa lui Costel. O vezi, iti freci mainile de bucurie,o atingi, o masori daca a mai crescut in latime, lungime, adancime si ii faci un mic cadou. Intr-un act sadic treci in viteza peste ea si ii daruiesti mai multa vigoare. Iti faci dupa asta o poza si o pui pe hi5 in albumul “In vizita la prieteni” alaturi de pozele cu alte gropi ale cunoscutilor tai.
Groapa pozata are o personalitate unica. E diferita de cea a lui Gigel, Ana, Ionel, Maria. Isi alege dupa cum doreste tutorele si lasa o amprenta unica in viata celorlalti parinti de gropi. Poti fi si tu parinte sau poti fi Cel care are grija ca altii sa aiba ce adopta. Gropar sau ingropat. Bucuresti, Romania, UE, 2009.

*Articol publicat in ultimul numar al revistei Asertiunea.

Low-cost

Inapoi din Amsterdam. N-am de gand sa va povestesc cat de mult mi-a placut, cat de inapoiati suntem sau cat de frapante sunt diferentele de atitudine, mentalitate si grad de civilizatie pentru ca s-a mai scris si discutat de nenumarate ori pe tema asta. N-o sa zic decat ca, daca s-ar opri timpul in acest moment pentru olandezi, nici in 500 de ani nu i-am ajunge din urma.
Revenind in Romanica am inceput sa ma updatez cu posturile pe care le-am ratat de pe blogurile pe care le accesez frecvent si am dat de o balacareala pe blogul Deei pe tema celei mai recente promotii a companiei aeriene cu zboruri low-cost, Blue Air. Este vorba de o campanie prin care studentii “smart” care au trecut cu 5 pe linie toate examenele pot castiga un sejur la munte. Campania in sine mi se pare ca are un impact cu 2 taisuri.
Pe de-o parte, restrange din start aria celor care pot participa la tombola prin conditia de a avea 5 pe linie, lucru destul de greu de obtinut, riscant si care a vrut sa ilustreze aventura, norocul, distractia, toceala pe ultima suta, strategie care mi se pare ok pana aici prin ineditul ei.
Pe de alta parte, pleaca prost din start cu sloganul “Blue Air recompenseaza smartness-ul studentilor!”, care n-are nicio treaba cu ce se vrea a fi transmis. “Smart” nu inseamna sa ai 5 pe linie, iar daca s-a vrut a fi un ton usor ironic ar fi trebuit sa fie pus intre ghilimele sau incercata o alta forma de abordare. De asemenea, nu multi stiu ca Blue Air are sloganul “Smart flying”, pentru a realiza o trimitere subtila.
Deea face o conexiune intre low-cost si low-minded customers, ultima parte cu referire la campanie. Subliminal, “low” iti transmite ideea de servicii de o calitate inferioara si, asociat cu o strategie in care sunt premiati studentii “low”, incurajeaza un mesaj care poate nu e tocmai cel adevarat despre serviciile oferite.
La Amsterdam am zburat pentru prima oara la low-cost, cu Wizz Air, si in afara faptului ca stewardesele erau cam sictirite si aveau o atitudine tipica ospatarilor de la noi, nimic nu m-a nemultumit. Auzisem tot felul de pareri negative despre zborurile low-cost si ma asteptam la ce e mai rau, dar chiar am fost surprins ca aeronava a fost relativ noua, curata si zborul lin.
Probabil ca adevarul este undeva la mijloc, insa judecand dupa parerile din mass-media balanta inclina spre o imagine negativa, care ar trebui remediata prin strategii ceva mai inteligente.

Junk

Am citit in ultima vreme mai multe posturi, marturii ale unor angajati MacDonalds sau KFC despre modul in care se prepara mancarea, continutul si atitudinea fata de clienti. Toate povesteau despre cat de nesanatos e bugerul facut din carne veche, cartofii preparati dubios, sucurile facute din prafuri toxice si multe altele.
Daca e sa o luam asa, n-o sa mai mancam nimic. Sunt o gramada de alimente pe care le consumam zilnic si care contin E-uri, conservanti, coloranti sau sunt facute din prafuri toxice plimbate pe vapor, legume crescute cu ingrasaminte chimice, mezeluri cu carne de cal etc.
Din momentul in care pasesti in restaurante..”fast..food” devii complice si accepti faptul ca vei inghiti junk food si pe fuga. De imbolnavit sau mai rau, nu trebuie sa-ti faci griji ca in vorba aia” mananci 4 mititei mori aici, mananci 2, mori acasa”, pentru ca exista standarde si metode de preparare care aranjeaza lucrurile in asa fel incat sa nu-ti cauzeze probleme de sanatate imediat. Totusi, pe termen lung, dupa ce consumi regulat, iei cateva kile in plus, la analize colesterolul iese de 2 ori mai mare decat normal, cu tensiunea stai prost, ficatul gafaie etc.
Cu toate acestea, pana cand nu va aparea un fast-food sanatos cu mancare bio si accesibil, n-o sa ezit sa pasesc in astfel de localuri atunci cand o sa vreau junk food gustos si consumat “fast” .