Ca la noi in RO

Citeam articolul lui Catalin cu titlul “De ce RO?” in care are isi pune intrebari daca sa ramana sau nu in patria noastra draga si mi-a atras atentia ideea ca institutiile nu functioneaza cum trebuie. Ei bine, chiar zilele acestea m-am lovit de lipsa de informatii, birocratie si incompetenta. Mai intai,cand mi-am luat diploma de licenta, apoi pentru eliberarea unor acte si, in final, pentru niste servicii oferite de o companie de telefonie mobila. Costuri: 5 drumuri facute degeaba + timp pierdut la cozi + o taxa pentru eliberarea unui act platita de 2 ori + frustrarea provocata. Nu m-ar deranja daca ce s-a intamplat ar fi in totalitate cauza unor greseli omenesti. Gresim cu totii si cel ma important e sa invatam din astfel de experiente. Insa, nu se intampla asta pentru ca sistemul in care suntem, mai mult sau mai putin, niste piese intr-un mare puzzle, ne ofera toate premisele sa mergem din prost in mai prost. Nu o sa incep sa enumar cauze care sa sustina afirmatia pentru ca ar insemna sa dedic cateva posturi pe blog pentru asta.
Sunt sceptic in privinta sanselor de a schimba sistemul si de a fi mai bine in tara noastra curand. S-ar putea misca ceva in sens pozitiv peste cateva generatii daca se va investi in schimbarea mentalitatilor si intr-o formare a tinerilor calitativa si nu cantitativa.
Un posibil raspuns la intrebarea lui Catalin, “De ce RO?”, conform melodiei de mai jos, ar putea fi ca ne-am consolat de mici ca nu ne-am nascut in locul potrivit.

Un dolar daca inchizi

O problema a Politie Romane este cum sa ii faca pe conducatorii auto sa inceteze sa mai converseze la mobil, fara hands free, in timp ce se afla la volan. In ultimul an s-au produs 500 de accidente si s-au dat circa 37 000 de amenzi, insa fenomenul nu s-a diminuat.
In SUA, Dorchester, pe principiul initativelor de genul zambetelor sau imbratisarilor gratuite, un barbat a pornit de unul singur o campanie “Un dolar daca inchizi” prin care incearca sa-i avertizeze pe soferi de pericolele la care se expun cand vorbesc la telefon. Astfel, se aseaza in diverse intersectii imbracat la costum, cu o pancarta si fluturasi. Pe pancarta, pe o parte este scris “te rog inchide si condu”, iar pe verso ” iti dau un dolar daca inchizi”. Unii au impresia ca este cersetor, desi a adoptat o tinuta office, altii vad mesajul, dar fie il claxoneaza sau injura, fie trec nepasatori si isi continua discutiile. Intr-o saptamana a oferit in jur de 100$, din cei 500 pe care este dispus sa ii ofere, insa sunt multi care vad mesajul, se conformeaza si nu se opresc sa-si ia “rasplata”.
La noi, cand vad in trafic un sofer care tine o mana pe volan si una pe telefon e clar ca trebuie sa-mi iau masuri de precautie pentru ca s-ar putea sa imi taie calea sau sa nu-si respecte banda de mers. Si nu de putine ori s-a intamplat asta. Ce e mai grav este ca potrivit unui studiu suntem expusi la pericolul de accident de 4 ori mai mult cand vorbim la telefon, decat atunci cand n-o facem. In SUA 640 000 de accidente si 2600 decese s-au produs din cauza acestui fapt. Chiar si cu hands free atentia nu mai este la acelasi nivel, iar fara utilizarea sa, cu atat mai mult.

Salteluta vs Parpanghel

De cand sunt cat de cat activ pe twitter/blog am observat ca sunt o gramada de oameni care prefera “sa iasa in fata” in mediul virtual si nu si in viata reala. Unii bloggeri au ajuns cunoscuti in mediul online din diverse motive: vechimea blogului, “imprietenirea” cu altii mai cititi decat ei, atractivitatea/modul de tratare al subiectelor abordate, calitatea articolelor publicate, recunoasterea in mass-media. De aici, mai departe, considera ca au ajuns la un nivel atat de ridicat incat isi pot permite sa spuna orice prostie prin intermediul twitter sau blog. Motivatia pentru a scrie asa ceva vine din 2 directii:
1) va atrage mereu pentru ca se incadreaza la sectiunea barfa/scandal/vulgaritati;
2)e un “must” sa scrie neaparat cat mai mult indiferent daca e de calitate sau nu. Lumea va citi orice elucubratie si o va lua de buna pentru ca a zis-o Salteluta, blogger nr. X in Zelist, cu Y abonati si Z commenturi. Prin popularitatea pe care o au in online firesc ar fi, macar, sa incerce sa miste ceva intr-un sens pozitiv, pentru cei din jur, in viata reala, sa mobilizeze oamenii, sa sustina o cauza, sa schimbe ceva. Cand apare ceva de genul situatiei de ieri, lumea se mobilizeaza imediat sa critice, sa dea mai departe, sa creeze articole si sa starneasca discutii inutile. Cand vine vorba de o cauza, avantul intarzie sa apara pentru ca sustinerea unei cauze nu este la fel de atractiva pentru ca aduce mai putine commenturi, viewuri si ocupa spatii de reclama.
Ma intreb ce s-ar intampla cu ei daca n-ar mai avea internet pe o perioada nedeterminata? Ar trebui sa puna pe o lista 5 lucruri pe care le-ar face in ziua respectiva si 5 lucruri pe care le-au realizat in afara monitorului pentru care sunt apreciati si recunoscuti. Sunt convins ca n-ar avea ce sa scrie. Maine, poimaine sau peste 10 ani poate ca nu vor mai avea sansa de a fi ascultati precum acum. Salteluta nr.X va fi inlocuit de Parpanghel nr. X. Ce va ramane in urma? Vorbe goale si un pseudonim.

..de criza

La un MacDonalds mi-a luat comanda pentru prima data de cand mananc aici, un barbat la vreo 50-55 de ani, cu parul alb. Am ramas suprins pentru ca cei pe care ii angajeaza, de obicei, sunt tineri. Modul de abordare si felul in care a luat comanda a fost obisnuit, fara nicio diferenta fata de ceilalti, unii dintre ei avand poate jumatate din varsta lui. E posibil ca fast-food-ul sa-si fi schimbat politica de angajare sau sa fi fost o situatie conjuncturala sau o exceptie pur si simplu. Insa, pentru persoana din fata mea, cel mai probabil, faptul ca se afla acolo a fost datorat si crizei.
Un alt efect mai neobisnuit, potrivit Wall Street Journal, este ca oamenii de afaceri,in urma crizei financiare, au inceput sa poarte costum si la intalnirile neoficiale sperand la un contact care ar putea fi fructificat in vreun fel, profesional.Grija pentru felul in care arata insa nu s-a schimbat preferand sa cheltuiasca la fel de multi bani. Sa speram ca ne vom reveni cat mai repede si nu se va transforma intr-un trend, venit de peste ocean, purtatul costumului si la intalniri neoficiale.

Munca sau Mila?

Sunt multi oameni amarati in Romania. O parte dintre ei aleg calea cersitului. Majoritatea acestora din urma fac asta in locul unei slujbe, desi sunt in putere pentru a o practica. Ce e mai profitabil, sa ceri oamenilor mila sau sa ai un job de muncitor necalificat? Vad frecvent tineri in putere care sunt in stare sa munceasca, dar care prefera sa ramana la cersit pentru ca le aduce o suma de bani considerabil mai mare decat dintr-un salariu. La ora actuala exista tot felul practicanti “specializati” in aplicarea unor metode cat mai persuasive. In spatele lor se afla retele organizate din care fac parte, astfel incat ajutorul pe care il oferim ajunge in buzunarul unor infractori. Un trend in materie, pe care l-am intalnit zilele trecute, este rugamintea pe care o primesti pentru a ajuta un tanar ramas fara bani sa-si cumpere o cartela/bilet la metrou/gara. Cum ii diferentiem pe semenii nostri care chiar au nevoie de un ajutor si se afla in imposibilitatea de a-si asigura existenta de cei care au alternative la asta? Probabil ca un prim indiciu ar fi varsta acestora si cunoasterea contextului in care se afla. Exista sanse mai mari ca un batran sa aiba o reala nevoie de ajutor, iar suportul material oferit sa isi atinga scopul.
Se pune oare si la noi ceva in miscare legat de acest fenomen?
Iata unul dintre multele cazuri care are nevoie de ajutor- via Adelina Badea.
UPDATE: Cazul de mai jos a fost preluat de catre o fundatie, batranii sunt pe maini sigure.

This Is (how they do) It

In cadrul Video Music Awards a fost prezentat in premiera trailerul filmului “This Is It”, un documentar care contine scene de la repetitiile lui Michael Jackson pentru turul, cu acelasi nume, pe care urma sa-l faca. O data cu decesul megastarului, cum se putea mai bine specula asa ceva, decat creand rapid un scenariu cu materialele video avute la dispozitie si punandu-l pe marile ecrane pentru milioanele de fani din intreaga lume. Pe 28 octombrie filmul va rula doar pentru doua saptamani, anunt parca facut special pentru a inteti nedrept dorinta celor multi de a-l vedea. Ce va fi? Probabil imbulzeala, scrasnete de dinti, lacrimi, dar si cel mai important pentru producatori si familie, incasari uriase. Aceiasi producatori au pus la cale si concertul de la Staples Center, L.A., in care s-a exploatat la maxim momentul trist pentru intreaga lume, mai ales prin doua decizii de prost gust precum prezenta sicriului pe scena si punerea copiilor sai indurerati in fata microfonului. This is how they do it.

Ai cont?

Circula un email, pe care l-am primit si eu, intitulat “Adevarul despre Facebook”, in care sunt expuse pericolele la care te expui daca ai cont, cat si o adevarata conspiratie despre cum sunt folosite informatiile pentru spionaj. Nu pot spune nici ca m-au convins argumentele de acolo, dar nici ca le trec cu vederea.
Intre timp Facebook-ul creste spectaculos, in doar 6 luni sarind de la 200 mil utilizatori la peste 300 milioane. Conform unor statistici despre utilizatorii sai, cea mai mare rata de crestere a numarului de conturi se inregistreaza la persoanele in jurul varstei de 35 de ani si peste. Nu e de mirare ca multi prieteni de-ai mei au ramas uimiti cand s-au trezit ca parintii lor le-au trimis cerere de adaugare in retea.
Din cei 300 mil utilizatori, 65 mil acceseaza facebook de pe mobil, iar acestia sunt cu 50% mai activi decat cei care intra de pe PC sau laptop. N-am intrat niciodata pe facebook de pe mobil, iar la prima vedere mi se pare mult mai dificil de folosit asa. Interesant ar fi de studiat ce alte aplicatii social-media folosesc cei 65 de mil. si cat timp petrec in fata mobilului pentru astfel de activitati.

Un an de la uraganul “Ike” – Texas

Nu, pogodi!

Cand eram mai mic am prins si eu difuzarea celebrelor desene animate “Nu, pogodi“, la televizunea nationala, cu iepurasul si cu lupul cel rau, care spunea mereu “Nu zaietz pogodi!” (“Lasa ca te prind eu iepurasule”). Pentru vremea aceea stiu ca le asteptam cu nerabdare mai ales ca nu existau prea multe alternative. In noua grila de programe, pe care OTV-ul a imbogatit-o cu surle si trambite, am descoperit, in timp ce schimbam posturile, ca se regaseste si acest serial. Poate ca nu am mai fost la fel de entuziasmat ca atunci cand eram mic, dar m-a tinut in fata ecranului pana la final amintirea unor franturi din copilarie. Desenele nu sunt dublate sau subtitrare, desi exista schimburi de replici in limba vecinilor nostri care i-ar putea face pe cei mici sa se uite lung si bine la ce se intampla. Cu toate ca au o vechime destul de mare si nu mai beneficiaza de tehnica zilelor noastre, pentru noile generatii as prefera sa fie difuzate mai des desene animate vechi precum Tom&Jerry, Flinstones, Mickey Mouse etc, care din punct de vedere calitativ mi se par superioare celor pline de violenta de astazi.

Cand expira?

Aproape de fiecare data cand am stat la diverse cozi, m-am intrebat deseori de unde vine usurinta si apropierea celor mai in varsta de a deschide discutii din nimic si de a avansa chiar in detalii personale.
” – Cand expira, ca n-am ochelarii la mine? L-am cumparat pentru noru-mea…..stiti, baiatul meu s-a casatorit acum o luna…..;
- Da, si eu am un baiat casatorit…”
Dialogurile au o evolutie similara si incep de la aceeasi idee. Pornesc de la analiza unui produs -ambalaj, pret, calitate-, de la o nemultumire legata de modul servirii, timpul asteptarii la coada sau un eveniment cu impact social care sa implice cele doua persoane, precum mersul la vot. De obicei, dupa un asemenea dialog, persoanele respective nu mai intretin relatia si pleaca pe carari diferite, dar cu nevoia de a socializa temporar indeplinita. Poate ca acest mod de relationare este o ramasita a vechilor sezatori de la sat cand femeile se adunau pentru a discuta si pentru a tese, toarce etc.
Astazi, in mediul urban, cel mai la indemana sunt sezatorile virtuale prin messenger,twitter, facebook, videoconferinte etc . Noi cum vom relationa la varste inaintate?